Invatamant primar · 29 septembrie 2026

Clubului de mediu Ecostart

Clubului de mediu Ecostart

În cadrul Clubului de mediu Ecostart, prin programul „Susținem comunitatea pentru un viitor verde”, s-au desfășurat atelierele cu tema „Gestionarea corectă a deșeurilor și economia circulară”, susținute de domnișoara ALEXANDRA ȚUȚUIANU din partea Asociației ECOTECA București , alături de domnișoara TEODORA IONIȚĂ și domnișoara Raluca Iancu, reprezentante ale Fundației Comunitare Prahova.
La aceste activități au participat cu entuziasm elevii claselor a IV-a A și a IV-a B, însoțiți de doamna prof. Vișan Monica și doamna profesor pentru învățământ primar Buga Daniela .
Atelierele au fost interactive și au transformat învățarea într-o experiență plăcută și captivantă. Prin jocuri de dezvoltare durabilă și jocuri dedicate economiei circulare, elevii au descoperit cât de important este să avem grijă de resursele planetei și să fim responsabili față de mediul înconjurător.
Copiii au lucrat cu carduri tematice referitoare la deșeuri, apă, aer și energie. Au primit diferite situații-problemă și au avut misiunea de a identifica, pentru fiecare dintre acestea, cauzele și soluțiile potrivite. Astfel, prin colaborare, atenție și creativitate, elevii au înțeles mai bine legătura dintre problemele de mediu și acțiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a contribui la un viitor mai verde.
Entuziasmul și implicarea copiilor au fost dovada că învățarea prin joc poate transforma informația în experiență și responsabilitatea în acțiune.
Le mulțumim domnișoarelor care au susținut aceste ateliere pentru implicare, răbdare și modul creativ în care i-au antrenat pe copii în activități! Prin joc și colaborare, elevii au învățat lucruri valoroase despre protejarea mediului, reciclare și economia circulară. 🌿♻️
Activitate desfășurată în cadrul Clubului de mediu Ecostart (Școala Gimnazială ” Radu Stanian”, Municipiul Ploiești), susținut prin programul „Susținem comunitatea pentru un viitor verde”, implementat de @#Fundația Comunitară Prahova și finanțat de @#OMV Petrom. 🌿