În cadrul activității desfășurate la școala noastră de studentele practicante la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, Pedagogia Invatamantului Preșcolar si Primar, elevii claselor a IV-a A si a IV-a B, însoțite de doamnele Buga Elena-Daniela si Măchiță Alina, au avut ocazia să descopere vioara, un instrument muzical cu coarde, apreciat pentru sunetul său expresiv. S- au interpretat câteva fragmente muzicale, în timp ce colegii au urmărit cu atenție și interes.
Prezentarea a fost susținută vizual prin intermediul unui material proiectat, care a oferit informații nu numai despre vioară, cât și despre ukulele si zurgălăi.
Activitatea de muzică desfășurată cu elevii clasei a IV-a a avut ca scop familiarizarea acestora cu instrumentele muzicale și dezvoltarea interesului pentru artă. Activitea s-a desfășurat într-un mod interactiv, îmbinând explicațiile teoretice cu demonstrațiile practice.